ÎMPREUNĂ PENTRU COMUNITATE

Iubitorii de mișcare și fapte bune vor achita taxa de participare la Semimaratonul Craiovei ediția a III-a, bani care vor merge pentru susținerea cauzei inițiate de Centrul de Voluntariat VOLUNTARIS, proiect ARTI – Fondul Local de Investiții COVID19.

Fondul a fost înființat în luna martie 2020 ca urmare a de declanșării pandemiei coronavirus, fond în care au fost colectați din donații peste 25.970 euro și din care au fost susținute în  perioada stării de urgență și a stării de alertă în România  – 7 unități medicale din Craiova și județul Dolj, 4 instituții publice din Craiova și peste 250 de elevi din mediul rural din județul Dolj.

Detalii: https://platformacomunitara.com/covid

Din banii strânși în urma Semimaratonului Craiovei 2020 vom finanța Fondul Local de Investiții COVID pentru SĂNĂTATE ÎN EDUCAȚIE!

Astfel, intenționăm să asigurăm dezinfectanți, săpun, articole pentru curățenie, dispensere de hârtie igienică, de prosoape de hârtie și consumabilele aferente pentru toate școlile din orașul Craiova. Este important ca elevii să revină la școală în condiții de siguranță pentru sănătate!

Dispenserele vor fi identificate vizual cu însemnele Semimaratonului Craiovei 2020.

În funcție de Sponsorii Evenimentului campania poate fi extinsă și către școlile din mediul rural!

Alte modalități de implicare

‼ Donează:

Susține Fondul Local de Investiții COVID19 din care să asigurăm SĂNĂTATEA ÎN EDUCAȚIE!

‼ Sponsorizare

Puteți sprijini constituirea Fondului Local de Investiții COVID19 prin completarea acestui contract de sponsorizare și trimiterea lui pe adresa office@arti.ro.

‼ Donează prin SMS pentru EDUCAȚIE:

SMS 8844 cu textul ABECEDAR pentru accesibilizarea educației online pentru copiii fără acces la tehnologie sau internet din județul Dolj!