10 au fost cauzele susținute financiar de cei 400 de alergătorii înscriși în anul 2018 la prima ediție a Semimaratonului Craiovei.

16.290 de lei a fost suma stransă în urma acestui eveniment, bani care au mers către fiecare dintre cele 10 cauze înscrise

Banii obținuți s-au cheltuit astfel:

  1. “Stop Analfabetismului Drept moștenire (SAD)“ – Promotor ARTI – Asociația Română a Tinerilor cu Inițiativă  (ARTI)

Beneficiari –  75 de copii din școlile pilot din Drăgotești și Valea Stanciului care vor avea acces la o educație bazată pe un curriculum integrat și atractiv, utilizând tehnologii moderne, învățarea contextuală și prin emoții.

REZULTAT: Alergătorii pentru această cauză au reușit să ajute la strângerea fondurilor necesare achiziționării unui laptop și a unui videoproiector care au fost donate în anul 2018 Școlii de la Drăgotești, școală asociată Școlii Româno – Britanice din Craiova

2 “Putem schimba destine“ – Asociația de Consultanță și Consiliere Economico-Socială Oltenia (ACCES)

Taxele de participare merg către achizitionarea unui echipament radiologic funcțional în cadrul Clinicii de Pediatrie a Spitalului Municipal Filantropia Craiova care deține, în prezent, o instalație fixă RONTGEN-DIAGNOSTIC, veche de peste 35 de ani.

REZULTAT: Semimaratonul Craiovei a fost o oportunitate importantă în direcția achiziționării unui echipament radiologic de ultimă generație, mobil și cu un grad de iradiere mult mai mic față de cel existent în cadrul Clinicii de Pediatrie a Spitalului Municipal Filantropia Craiova. Suma obținută în urma participării la prima ediție din 2018 a fost depusă în contul proiectului „Putem schimba destine”, reprezentând parte din temelia construită până în prezent în acest sens. Suma va fi păstrată în cont până în momentul în care va fi strânsă întreaga valoare necesară achiziționării aparatului medical radiologic. Cauza susținută este o viziune pe termen lung, prin urmare ACCES se alătură și celei de-a doua ediții a Semimaratonului, manifestând același interes, optimism și deschidere.

3 “Zâmbiți pe Corabia lui Barbă-Deasă” – FUNDAȚIA ANYA

Cu sprijinul sportivilor înscriși la cursele din cadrul Semimaratonului – copiii cu dizabilități neuro-cognitive și/sau motorii pot participa la spectacole interactive (piese de teatru de scurtă durată), în condițiile adaptate nevoilor lor, împreună cu prietenii, cu sau fără nevoi speciale.


REZULTAT:
Fundația derulează lunar un proiect ce cuprinde servicii de divertisment artistic ʺteatru copiiʺ, în cadrul proiectului ʺȘi eu exist! ʺ – secțiunea Zâmbiți pe Corabia lui Barbă-Deasă. Este vorba despre un spectacol interactiv adaptat pentru copiii cu dizabilități cu vârste între 2 și 12 ani și prietenii lor cu sau fără nevoi speciale.
Echipajul Corabiei lui Barbă Deasă se implică în această campanie a zâmbetelor și este responsabil pentru distracția copiilor. Toții mateloții au fost instruiți în interacțiunea adecvată cu copiii cu dizabilități (muzica încet, mișcarea scenică ține cont de (diz)abilitățile unora dintre participanți, atmosfera prietenoasă față de orice stereotipii de limbaj sau comportament, etc).

  1. 4 “Învăț să fiu independent!” – ANCAAR filiala Craiova (Asociația Națională pentru Copii și Adulți cu Autism din România filiala Craiova)

Alergând pentru ei, 25 de copii si tineri cu autism pot beneficia de terapii specifice oferite de personal calificat în acest domeniu, pentru recuperarea și integrarea lor.


REZULTAT: ANCAAR Craiova a participat la Semimaratonul Craiovei cu proiectul “Învăț să fiu independent”, proiect care a avut ca și scop susținerea activităților zilnice a celor 10 tineri cu autism beneficiari ai Centrului de zi Dr. Innocenzo Fiore, administrat de către Asociație.Tinerii cu autism frecventează Centrul de zi de luni până vineri, 8 ore /zi.
Programul lor de intervenție este personalizat pentru fiecare tânăr în funcție de nivelul de dezvoltare a ariilor de dezvoltare, având ca și obiective: conștientizarea și mobilizarea resurselor personale (atitudini, posibilități, abilități, competențe) cu scopul creșterii adaptabilității la diferite contexte sociale, dezvoltarea deprinderilor de viață independentă, comunicare și interrelaționare eficiente, integrarea/reintegrarea în mediul familial și în comunitate.
Concret fiecare tânar în lunile noiembrie și decembrie a participat zilnic la atelierele care au vizat activități de dezvoltarea autonomiei personale (au învățat să-și prepare micul dejun și prânzul, să-și păstreze igiena în locuința, sau să-și achizitioneze coșul zilnic de cumpărături. O activitate extrem de plăcută și de mare impact întrucât rezultatele au fost vizibibile imediat, a fost să învețe să prepare dulciuri (tort, clătite, chec), asigurându-și astfel și dulcele la masa de prânz, precum și la aniversările care au avut loc în acea perioadă. Banii obtinuți în urma Semimaratonului au asigurat materialele necesare desfășurării atelierului de dezvoltarea autonomiei personale.
O altă activitate constantă și zilnică în cadrul Centrului de Zi este menținerea unui corp sănătos prin mișcare și sport.
Cele două ateliere au fost susținute de către doi terapeuți angajați în cadrul Centrului și cinci voluntari pe programul Erasmus

5 “Vreau în clasa a noua!” – World Vision Romania

Copii din mediul rural din județul Dolj care nu își pot continua studiile liceale din cauza lipsei de susținere financiară, vor fi sprijiniți să meargă la liceu prin burse lunare, participări la activități de socializare, seminarii, excursii și tabere școlare.

REZULTATꓽ Educația înseamnă o șansă la un viitor mai bun. Prin implicarea celor care au alergat la Semimaraton pentru această cauză au reușit să fie sprijiniți elevii clasei a XII-a de la Liceul Tehnologic ʺDimitrie Filișanuʺ din Filiași cu ore suplimentare de pregătire școlară la materiile la care susțin Bacalaureatul.

6 “Centrul Social de Urgență pentru persoane fără adăpost „Sf. Vasile” – Asociația Vasiliada

Una din familiile aflate în acest moment în centrul social poate să fie ajutată – prin asigurarea unei locuințe – să-și găsească liniștea, să acorde mai mult timp educării copiilor și să ofere un cadru adecvat creșterii acestora în bune condiții, feriți de un mediu care le-ar putea influența viața în sens negativ.


REZULTAT: Banii obținuți în cadrul Semimaratonului Craiovei ediția I-a, 2018 au fost depuși în contul Asociației până la obținerea întregii sume pentru susținerea proiectului de asigurarea a unei locuințe pentru una dintre familiile aflate în Centru.

7“Ajungem mari” – Asociația Lindenfeld – 248 lei

Proiectul se desfășoară în 24 județe și în București. Prin el se asigură susținere și educație pentru copii și tineri din centrele de plasament. Asociația oferă cursuri vocaționale, vizite și tabere, ateliere și alte activități anual pentru 2000 de copii constant, implicând pentru acestea peste 1300 voluntari.


REZULTATꓽ Banii strânși au fost folosiți o parte din ei la începutul anului pentru caiete, manuale, culegeri și cărți de citit, și o parte în preajma vacanței de iarnă, pentru două jocuri de echipă, și pentru materiale folosite la atelierele terapeutice de handmade, în care copiii au făcut ornamente de Crăciun.
Activitatea se derulează săptămânal, fiecare voluntar are o zi stabilită și îi ajută pe copii la teme, îi ascultă și îi sfătuiesc, le câștigă încrederea și devin prieteni, facilitând astfel accesul copiilor la programele noastre continue de orientare profesională, educație financiară și suport în educație
.

8„Cățeii care salvează vieți!” – Centrul Național de Educare Canină – 464 lei

Unicul centru acreditat din România pentru pregătirea câinilor de căutare și salvare umană are nevoie de echipamente specifice activității de căutare și salvare. Alergătorii vor susține astfel pregătirea câinilor pentru intervenția lor în situații de urgență, salvând astfel vieților oamenilor.


REZULTAT: În anul 2018 au fost cumpărate echipamente pentru Centru, achiziție la care au fost folosiți și banii obținuți în urma Semimaratonului Craiovei. Este vorba despre echipamente specifice pentru antrenamentele de salvare de la înălțime atât a cățeilor cât și a oamenilor, hamuri, cordelină și accesorii specifice.
.

9.“Craiova pe biciclete” – Asociația Junior Chamber International Craiova – JCI Craiova – 1.088 lei

Unul dintre obiectivele proiectului este montarea de rasteluri pentru biciclete în liceele din oraș, în vederea utilizării bicicletei ca mijloc de transport alternativ în vederea educării comportamentului de eco-mobilitate. Alergătorii pentru această cauză vor susține un oraș educat, mai puțin poluat, un stil de viață sănătos


REZULTAT: Proiectul Asociației este unul pe termen lung, astfel că și la ediția a doua JCI promovează acceași cauză în vederea obținerii întregii sume necesare cauzei promovate-accea de montare de rasteluri pentru biciclete în liceele din Craiova.
.

10.“Sănătatea satelor” – Fundația Gazeta de Sud – 368 lei

Oamenii din mediul rural care nu au acces și nici resurse materiale pentru investigațiile minime în ceea ce privește sănătatea. Alergătorii pentru această cauză vor sprijini derularea unei campanii de sănătate gratuită care va ajuta pe de o parte la prevenirea unor afecțiuni și pe de altă parte la diagnosticarea din timp a unor probleme de sănătate.


REZULTAT: Banii obținuți au intrat în contul Fundației în vederea susținerii proiectelor de gen.
.